Zic numai, că sunt acasă. Mă simt acasă, arăt ca unu' care nu-i nicăieri altundeva, ci acasă, şi dacă te deranjează mirosul pe aici, îţi zic în faţă, chiar de acuma, că e doar al meu.
Apoi că dincolo de faţade verbale stau, totuşi, întins pe jos în camera de oaspeţi, şi mă gândesc de zile numai la prima oară cânda am luat vre' una în faţă. Un al-doilea-cel-mai-bun prieten era săracul sortit să-mi fure astfel virginitatea zâmbetului, pentru prima dată.
Mai apoi toate să mă întâlnesc, murdar şi zâmbind ca o târfă cu ea, să avem ca biserică o fabrică demult închisă şi goală, goală ca ea în vise şi dată dracu de la prima zi de adevăr şi lumină.
Să ajungem pierduţi în doi diferite colţuri, în rămăşiţele unei palate, unui popor când vreodată mai mândru.
Zic numai, că mă mai gândesc la voi câteodată printre conducte ruginoase. Parcă mă simt un pic mai pregătit, de atunci, pentru ceva ce nu ştiu cum se poate. În fine, ştiu că ne mai vedem noi, opriţi la graniţa pământului făgăduinţei.
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése